Quantcast
Channel: Stiri Tineret – DIRECȚIA PENTRU SPORT ȘI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
Viewing all 139 articles
Browse latest View live

Modificare date desfășurare Concurs Local de Proiecte 2016

$
0
0

Vă anunțăm că începând cu data de astăzi, 08.07.2016, cu sprijinul domnului Andrei POPESCU – Secretar de stat pe probleme de tineret în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, și cu bunăvoința Casei de Cultură a Studenților București prin director Doru IAMANDI s-a reușit detașarea domnului Mihai MUNTENIȚĂ pe o perioadă de 30 zile, pentru a putea finaliza procedurile (cu o mică întârziere) privind Concursul Local și activitatea de tabere.

Mulțumim pentru înțelegerea dumneavoastră, și totodată pentru sprijinul acordat de domeniul Tineret al MTS, care demonstrează încă o dată că numai în echipă se poate lucra, fapt care ne dă speranțe de rezolvare a problematicii noastre în viitorul apropiat.

Cu toate acestea, se rezolvă temporar situația, problema de fond rămâne mai departe fiind în continuare în imposibilitatea de a scoate posturile la concurs în cadrul instituției, urmare bugetării de către MTS la Titlul 10 ”Cheltuieli de personal” (salarii) cu 0 lei pe Trim. IV al anului 2016, și numai decizia ordonatorului de credite principal (MTS) – doamna ministru Elisabeta Oleniuc LIPĂ ne poate scoate din acest impas pe termen lung.

Ne cerem scuze pentru situația creată, și vă comunicăm noul calendar ce prezintă o mică întârziere.

  • afişarea rezultatelor etapei de selecție, eliminatorie, fără punctaj (etapa administrativă): 08 iulie 2016;
  • etapa de selecție pe bază de punctaj (evaluarea pe bază de punctaj): 0809 iulie 2016;
  • afişarea rezultatelor: 09 iulie 2016;
  • depunerea contestaţiilor: 11 – 12 iulie 2016;
  • analiza contestaţiilor: 13 – 14 iulie 2016;
  • afişarea rezultatelor finale: 15 iulie 2016;
  • perioada de derulare a proiectelor de tineret/ studențești: 27 iulie – 13 noiembrie 2016

 

Echipa DSTMB


Rezultate Concurs Local de Proiecte etapa I

$
0
0

Ministerul Tineretului şi Sportului prin Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti organizează Concursul Local de Proiecte de şi pentru Tineret 2016.

În perioada 23 iunie – 29 iunie 2016 s-au depus completări de către ONG-urile participante la concurs.

Astăzi 07.07.2016 s-a încheiat Etapa I a concursului – faza de selecţie fără punctaj (de eligibilitate), rezultate fiind afișate la sediul DSTMB din B-dul Magheru nr 28-30, et 6, sector 1, București.

Totodată, le puteți viziona aici.

În data de 09 iulie 2016 vor fi afișate rezultatele finale la Etapa II a concursului – selecția cu punctaj.

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 021.324.99.30 .

Echipa DSTMB

 

Amânare anunț rezultate Concurs Local de Proiecte

$
0
0

Urmare volumului mare de proiecte înscrise la Concursul Local de Proiecte 2016, a volumului mare de lucru și a personalului redus din cadrul instituției, deși s-a încercat respectarea termenului de lucru al etapei de selecție pe bază de punctaj prin muncă peste program, pentru a evita problemele în calcularea punctajului și a sumelor alocate fiecărui proiect admis s-a hotărât amânarea termenului de afișare a rezulatelor finale până pe data de 12.07.2016.

Echipa DSTMB

În atenția Organizațiilor Neguvernamentale pentru Tineret (ONGT) / Organizațiilor Neguvernamentale Studențești (ONGS)

$
0
0

Având în vedere prevederile legale în vigoare privind finanțările proiectelor de tineret/studențești din cadrul programelor Ministerului Tineretului și Sportului în domeniul tineretului conform bugetului alocat DSTMB, în vederea derulării și fundamentării corespunzătoare a Proiectului de buget pentru anul 2017 al intituției noastre, vă solicităm ca până în data de 10.10.2016, orele 16:00 să ne transmiteți semnat și ștampilat de către reprezentantul legal și/sau persoana împuternicită legal, a următoarelor:

  1. Proiectul de calendar al activităților de tineret și/sau în parteneriat pentru anul 2017 (conform anexa 1).
  2. Proiectul de buget pentru anul 2017 (conform anexa 2), în condițiile în care ONGT-ul/ONGS-ul transmite proiectul de calendar în care se solicită sprijin pentru mai mult de 1 proiect.

Propunerile de proiecte de tineret vor sta la baza Programului de susținere a acțiunilor de tineret – P2, realizând măsuri de susținere în domeniul tineretului pentru următoarele priorități:

  • Cultură și educație non-formală
  • Sănătate, sport și recreere
  • Participare și voluntariat
  • Muncă și antreprenoriat

Organizații Neguvernamentale pentru Tineret (ONGT) și Organizații Neguvernamentale Studențești (ONGS) care nu transmit conform termenului din prezenta adresă, nu vor fi prevăzute în Calendarul de activități pentru anul 2017 și în Proiectul de buget pentru anul 2017 al instituției noastre privind finanțarea activităților de și pentru tineret.

Documentele solicitate vor fi transmise la:

  1. dstmb@mts.ro – în format editabil și scanat (semnat și ștampilat)
  2. fax 0213249938 – semnat și ștampilat

Pentru informații suplimentare vă puteți adresa d-rei Mihaela Mirela Balosin la tel: 0720.494.650 .

Întâlnire de lucru cu reprezentanții ONGT/ONGS

$
0
0

Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București invită reprezentanții ONGT/ONGS în data de 07 februarie 2017 la sediul instituției din B-dul Magheru nr.28-30, etaj 6, Sector 1, București, orele 10:00 la Întâlnirea de lucru pentru a purta discuții cu privire la noul an 2017 și abordarea acestuia în ceea ce privește noile proiecte propuse sau noile proiecte ce le doriți a fi sprijinite de instituția noastră.

Vă rugăm, având în vedere importanța opiniei dumneavoastră pentru noi, să ne confirmați participarea la Întâlnirea de lucru la fax 021/3249938, e-mail: dstmb@mts.ro până la data de 06.02.2017.

 

Director executiv

Ștefan Cristian Sandulache

 

 

Concursul Național de Proiecte de Tineret 2017

$
0
0

Ministerul Tineretului și Sportului organizează în perioada  8 – 22.05.2017Concursul Național de Proiecte de Tineret”  care poate fi accesat de către Organizațiile Neguvernamentale de și pentru Tineret, cu respectarea Metodologiei de Finanțare a Proiectelor de Tineret la Concursurile  Naționale/Locale – 2017, aprobată prin Ordinul MTS nr. 305/31.03.2017.

Mai multe detalii găsiți accesând următorul link   Descarcă aici

Metodologia și detalii suplimentare referitoare la concursuri găsiți accesând următorul link  Descarcă aici

Întâlnire de lucru cu reprezentanții ONGT/ONGS

$
0
0
Vă aducem la cunoștință pe această cale că Bugetul de venituri și
cheltuieli al DSTMB pentru anul 2017 a fost aprobat, urmare discuțiilor cu
comisia de buget pe marginea acestuia. Dorim să ne cerem scuze pentru
întârzierea cu care vă informam, și bineînțeles pentru inconvenientele
create pană la această dată.
Dupa cum bine știți, pentru punerea in aplicare a Bugetului de venituri și
cheltuieli al DSTMB pentru anul 2017, sunt de efectuat demersurile
birocratice legal constituite și vă asigurăm ca depunem toate eforturile
pentru a intra pe făgașul normal al lucrurilor.
Având în vedere totodata că la această dată avem 7 posturi ocupate din 24
ale aparatului propriu, datorită salarizarii precare, vă anunțăm că nu
avem posibilitatea constituirii comisiei pentru demararea Concursului
local de proiecte pentru Municipiul Bucuresti. Vom face eforturile de a
susține totuși proiectele ONG-urilor din Calendarul instituției pentru
anul 2017 si taberele pentru persoane cu dizabilități/asistate social.

ONG-urile sunt așteptate în ziua de miercuri, 17.05.2017, orele 10:00,
pentru a purta discuții cu privire la colaborarea cu instituția noastră în
anul 2017, precum și sprijinul pe care îl oferim proiectelor depuse,
bineințeles în măsura posibilităților noastre.

Bugetul aprobat pe anul 2017:  Descarcă aici


Va multumim pentru intelegere,
Echipa DSTMB

Suspendare finanțare sport și tineret

$
0
0

Dragi cetățeni,

Dragi reprezentanți ai ONGT-urilor,

Dragi reprezentanți ai Structurilor sportive,

 

Cu părere de rău vă aducem la cunoștință suspendarea sprijinului în activitățile sportive și de și pentru tineret organizate de dumneavoastră pe o perioadă de 2 luni, urmare anului 2016, în care am fost blocați destul de des în buna desfășurare și organizare a activității, până în luna octombrie, de către conducerea ministerului de la acea vreme, prin neacordarea sumelor necesare posturilor vacante pentru a putea scoate la concurs și neaplicarea prevederilor legale privind mărirea salarială, la această dată suntem aproape în pragul unui colaps administrativ.

Din cauza anului 2016, în care conducerea ministerului de la acea dată, a decis să întreprindă demersurile legale de reglementare salarială doar pentru aparatul propriu, fără să întreprindă demersurile legale și pentru angajații care muncesc în teritoriu la direcții, la această dată suntem o instituție puțin atractivă din punct de vedere salarial pentru cei care ar avea un minim de experiență, dar și pentru cei care ies de pe băncile unei facultăți. Lipsa unei previzionări bugetare salariale conform legislației de către conducerea MTS din anul 2016 și lipsa ducerii la îndeplinire a Deciziei Curții Constituționale din luna decembrie a aceluiași an de către fosta conducere a ministerului, a determinat ca anul 2017 să înceapă la același nivel salarial ca în toți acești ani, actuala conducere a ministerului căutând soluții de rezolvare, dar este foarte greu, indiferent de bunele intenții actuale.

Deși am scos la concurs în 7 rânduri, posturile vacante din cadrul instituției, începând cu luna noiembrie urmare rectificării bugetare transmise în luna octombrie 2016, acestea nu au prezentat interes pentru cei care s-au înscris datorită faptului că salarizarea este precară, la această dată 14 posturi din 29 ale DSTMB fiind cu salariul minim pe economie de 1450 lei brut.

 

Activități sportive:

Deși am reușit să sprijinim acțiunile sportive la nivelul municipiului București de la începutul anului, din materialele ce au fost în magazia instituției, am ajuns aproape de finalitatea acestora, determinând ca activitățile sportive să fie greu de susținut și deja aproape imposibil.

Vom menține însă eliberarea Certificatelor de Identitate Sportivă și/sau orice alt act legal de care are nevoie cetățeanul, precum și îndrumarea conform domeniului de activitate.

 

Activitățile de și pentru tineret:

În ceea ce privește activitățile de și pentru tineret, deocamdată am efectuat îndrumare și consiliere, Concursul local nefiind ținut datorită faptului că avem 0 angajați la compartimentul Tineret, ceea ce înseamnă că nu avem cum să respectăm metodologia impusă de MTS pentru anul 2017. Am anunțat secretarul de stat pe probleme de tineret cu privire la situația în care ne aflăm, și deocamdată așteptăm sprijin.

Taberele pentru persoane cu dizabilități și taberele sociale le vom tine cu ajutorul personalului angajat la Secretariat, pentru a nu tine deoparte copii sau elevii cu nevoi speciale, departe de o vacanță binemeritată la mare. Bineînțeles, vom continua îndrumarea dumneavoastră conform domeniului de activitate.

 

Buget:

Comisiile formate în minister pentru elaborarea Bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2017 au transmis sumele acordate în luna mai, dar avem și noi proceduri și demersuri instituționale de efectuat pentru a putea pune în aplicare bugetul, care prin lipsa personalului angajat, ne este imposibil de dus la îndeplinire.

Funcționăm la nivel de avarie, asigurând salariile precare ale angajaților și utilitățile pentru buna funcționare a instituției.

 

Comunicare și Relații cu publicul:

Din păcate, vom reuși să răspundem la solicitările dumneavoastră sau la ale instituțiilor central și/sau locale în termenul legal de 30 zile, dar mai ales în măsura personalului disponibil actual.

 

Datorită reorganizării instituției și a Bugetului alocat pentru anul 2017, am început demersurile de scoatere la concurs 3 posturi pentru buna funcționare.

 

Sperăm ca prin aplicarea legii salarizării unitare și a majorării salariilor minime pe economie de doar 1000 lei in mână pentru angajat și nu numai, la nivelul instituției, vom reuși atragerea de personal.

 

 

 

Ne cerem scuze pentru această perioadă de suspendare, și vă mulțumim anticipat pentru înțelegere,

 

Ștefan Cristian SANDULACHE

Director executiv


Tabere gratuite 2017

$
0
0

Ministerul Tineretului și Sportului, pentru anul 2017, conform Metodologiei privind organizarea taberelor cu caracter social pentru elevi pe perioada vacanțelor școlare și a Metodologiei privind organizarea taberelor pentru preșcolari, elevii și studenții cu handicap, împreună cu asistenții personali și asistenții personali profesionoști, aprobate prin Ordinul ministrului MTS nr. 325/04.04.2017, a alocat prin Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București următoarele locuri pentru tinerii cu nevoi sociale și pentru tinerii cu dizabilități:

  • 18 locuri pentru desfășurarea de tabere sociale pe perioada vacanței de vară 2017;
  • 63 locuri pentru desfășurarea de tabere pentru persoane cu dizabilități pe perioada vacanței de vară 2017;

Urmare selecționării și organizării taberelor pentru preșcolari/elevi și studenți cu handicap împreună cu asistenții personali, coonform metodologiei menționate, vă comunicăm că în perioada 27.06.2017 – 02.07.2017 vor pleca în tabăra pentru persoane cu dizabilități, în Eforie Nord –  Centru de agrement „Luminița” un număr de 26 de persoane (13 copii cu dizabilități + 13 însoțitori).

 

Lista persoanelor selectate o puteți găsi accesând următorul link:    Descarcă aici

 

 

Tabere gratuite 2017

$
0
0

Ministerul Tineretului și Sportului, pentru anul 2017, conform Metodologiei privind organizarea taberelor cu caracter social pentru elevi pe perioada vacanțelor școlare și a Metodologiei privind organizarea taberelor pentru preșcolari, elevii și studenții cu handicap, împreună cu asistenții personali și asistenții personali profesionoști, aprobate prin Ordinul ministrului MTS nr. 325/04.04.2017, a alocat prin Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București următoarele locuri pentru tinerii cu nevoi sociale și pentru tinerii cu dizabilități:

  • 18 locuri pentru desfășurarea de tabere sociale pe perioada vacanței de vară 2017;
  • 63 locuri pentru desfășurarea de tabere pentru persoane cu dizabilități pe perioada vacanței de vară 2017;

Urmare selecționării și organizării taberelor cu caracter social  pentru elevi pe perioada vacanțelor școlare , coonform metodologiei menționate, vă comunicăm că în perioada 14.08.2017 – 19.08.2017 vor pleca în tabăra cu caracter social  pentru elevi  în Eforie Sud –  Centru de agrement „New Paradise” un număr de 20 de persoane (18 copii  + 2 însoțitori).

Lista persoanelor selectate o puteți găsi accesând următorul link:   Descarcă aici

Lazăr Cătălin Nicolae – 3rd Training Course for Educational Staff Members of Youth Centres

$
0
0

Având în vedere selecția și invitația domnului Lazăr Cătălin Nicolae, venită din partea Consiliul Europei – Departamentul de tineret, acesta fiind angajat în prezent al Direcției pentru Sport și Tineret, va lua parte în perioada 25 februarie – 1 martie 2018 la Centrul de Tineret MARIENTHAL din Luxemburg, la proiectul internațional de tineret ”3rd Training Course for Educational Staff Members of Youth Centres”.

 

Cea de-a treia ediție a cursului de formare pentru membrii personalului centrelor de tineret din rețeaua programului “Eticheta de calitate a Consiliului Europei pentru Centre de Tineret” se bazează pe experiența acumulată în domeniul educației pentru drepturile omului și se adresează unei teme actuale în domeniul tineretului și anume accesului la drepturile sociale a tinerilor care se confruntă cu excluziune, discriminare și violență.

 

Ne bucură și ne onorează în același timp, faptul că domnul Lazăr Cătălin Nicolae este singurul participant selectat din sistemul public cu atribuții în domeniul tineretului din România, prezența lui fiind o oportunitate deosebită de a găsi cele mai bune soluții menite în a pune în practică inițiativa înființării și acreditării de către Ministerul Tineretului și Sportului prin DSTMB, după standarde europene de calitate, în municipiul București și nu numai, a unui Centru de Tineret Național dedicat tinerilor și organizațiilor de/pentru tineret din România.

 

CONCURS LOCAL DE PROIECTE – anul 2018

$
0
0

Dragi ONGT -uri,

 

Având în vedere:

  • problematica instituției noastre privind numărul de posturi vacante, cu precădere lipsa unui angajat de specialitate în Compartimentul Achiziții publice – postul de achiziții publice, pentru efectuarea demersurilor legale de sprijin a dumneavoastră privind relația cu Sistemul Electronic de Achiziții Publice, și altele,
  • lipsa unui răspuns al administrației centrale privind elaborarea și transmiterea unui memorandum către Guvernul României pentru aprobarea scoaterii la concurs a posturilor vacante,
  • refuzul până în prezent al administrației centrale privind împărțirea sumei de 47.984,00 lei la Titlu 59, cu referire exactă CÂT este destinat pentru activtatea sportivă și CÂT este destinat pentru activitatea de tineret,
  • refuzul până în prezent al administrației centrale de a transmite aprobat Bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2018 al DSTMB depus în data de 14.03.2018 cu nr. DSTMB 211/14.03.2018 înregistrat MTS cu nr. 2818/14.03.2018 având anexată Nota de fundamentare nr. 210/14.03.2018 înregistrată MTS cu nr. 2818/14.03.2018, buget care include sumele stabilite de către Comisia/Comisiile constituite la nivelul administratorului MTS în calitate de ordonator principal de credite și transmise prin adresa MTS nr. 369/17.01.2018,

 

Vă anunțăm că supunem atenției dumneavoastră, faptul că la data prezentei, suntem în imposibilitatea punerii în aplicare a prevederilor legislative privind organizarea Concursului Local de proiecte la nivelul municipiului București, pe o perioadă nedeterminată, nefiind decizia noastră, ci strict a Ministerului Tineretului și Sportului.

 

Imediat ce ordonatorul de credite principal va sprijini instituția noastră prin transmiterea documentațiilor solicitate și vom avea posibilitatea demarării Concursului local de proiecte conform legislației în vigoare, vă vom anunța de îndată.

 

 

Echipa DSTMB

 

BUGETUL DSTMB pentru anul 2018

$
0
0

Ieri, 04.04.2018, Ministerul Tineretului și Sportului în calitatea sa de ordonator de credite principal și decident asupra finanțării instituției din subordine, a transmis Bugetul pentru anul 2018   (Descarcă aici ) al instituției noastre în vederea aplicării acestuia în interesul dumneavoastră, stimate cetățean bucureștean.

Având în vedere prevederile legale în vigoare privind transparența, am publicat astăzi 05.04.2018, Bugetul primit de la Minister pentru anul 2018 și necesar cetățenilor bucureșteni doritori de sprijin în domeniile Sport și Tineret.

Dorim să mulțumim pe această cale pentru înțelegere, implicare și sprijin, domnului secretar de stat Cosmin Butuza.

 

În atenția ONGT -urilor

A fost aprobată pentru întreg anul 2018, de către MTS, suma de 71.592 lei pentru activități de tineret , sumă din care revine:

  1. CONCURS LOCAL DE PROIECTE – suma de 42.955,2  lei
  2. PROIECTE PROPRII ȘI ÎN PARTENERIAT – suma de 28.636,8 lei

În ceea ce privește respectarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea Concursului Local de proiecte, la nivelul municipiului București se va efectua cu o mică întârziere, având în vedere transmiterea sumelor alocate încă din luna ianuarie 2018, prin Bugetul din data de 04.04.2018 și a demersurilor legale ce trebuiesc efectuate de către instituția noastră conform legislației în vigoare și a Metodologiei emise de către MTS.

 

În atenția Structurilor sportive

A fost aprobată pentru întreg anul 2018, de către MTS, suma de 555.479 lei pentru activități de tineret, sumă din care revine:

  1. Suma de 394.479 lei reprezentând Venituri proprii încasate din cota de 30% aferentă taxei de 2% pe impozitul pe spectacole sportive (sumă destinată exclusiv activităților sportive conform HG 884/2001)
  2. Suma de 161.000 lei reprezentând Venituri proprii estimate de către instituția noastră în a se încasa până la finele anului 2018 din cota de 30% aferentă taxei de 2% pe impozitul pe spectacole sportive (sumă destinată exclusiv activităților sportive conform HG 884/2001)

Fapt pentru care, Calendarul de activități sportive al anului 2018, finanțat din Venituri proprii ale DSTMB, va fi alcătuit pentru suma de 394.479 lei, începând cu activitățile din luna Mai ale anului 2018, datorită perioadei necesare de efectuare a demersurilor legale de achiziționare a materialelor și/sau a serviciilor ce sunt oferite în sprijinirea organizării și desfășurării de activități sportive, precum și datorită lipsei unei persoane de specialitate în cadrul Compartimentului Achiziții Publice ce are obligația de a elabora, întocmi și supune spre aprobare conducerii DSTMB a acetlor/documentației legale obligatorii.

 

 

Vă mulțumim pentru înțelegere,

Echipa DSTMB

 

Concursul local de proiecte de tineret 2018

$
0
0

Ministerul Tineretului și Sportului organizează prin Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București, în perioada 13.04 – 05.11.2018, Concursul local de proiecte de tineret 2018.
Pentru Concursul local de proiecte de tineret al anului 2018, avem următoarele teme:

  • Stimularea participării tinerilor la viața societății cu următoarele priorități: Sărbătorirea Centenarului Marii Uniri prin proiecte care cuprind activități de tipul: concursuri, festivaluri, cinemateci/videoteci, campanii, caravane, expoziții, târguri;
  • Promovarea cooperării și a parteneriatelor între actori sociali, instituționali și organizaționali cu scopul de a implica tinerii în acțiuni premergătoare preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene;
  • Informarea și consilierea profesională a tinerilor, precum și dezvoltarea de activități vocaționale;
  • Susținerea inițiativelor de integrare socială a tinerilor proveniți din medii dezavantajate (mediul rural, romi, tineri cu dizabilități, tineri fără adăpost, NEETs);
  • Diversificarea și dezvoltarea de acțiuni specifice de voluntariat, educație civică și implicare socială; Susținerea diversității culturale și a accesului la cultură;
  • Dezvoltarea de proiecte de educație pentru sănătate în vederea promovării unui stil de viață sănătos.

Bugetul alocat de către Ministerul Tineretului și Sportului în calitatea sa de decident și ordonator principal de credite Concursului local de proiecte de tineret 2018 este 42.955,2 lei.
Aplicanţii eligibili pentru Concursul local de proiecte de tineret 2018 sunt asociațiile și fundațiile care funcționează în condițiile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005 și fundațiile județene pentru tineret și a municipiului București și Fundația Națională pentru Tineret, care funcționează conform Legii nr. 146/2002.

Aceștia sunt eligibili dacă au sediul social/ filială în Municipiul București,
fiecare solicitant având posibilitatea de a depune maximum 2 proiecte la Concursul local de proiecte de tineret 2018, dar nu pentru aceeași prioritate.
Perioade:

  1. depunerea dosarului de concurs:16.04 – 03.05.2018, între orele 08:30 -16:00 de luni până joi și între orele 08:30-14:00 vineri (cu excepţia zilelor nelucrătoare), la sediul DSTMB, Bulevardul Magheru nr. 28-30, etaj 6, sector 1, București sau prin poștă (nu se vor lua în considerare dosarele sosite la sediul DSTMB, prin poștă, înregistrate după data de 03.05.2018, ora 16:00 sau depuse la sediul DSTMB după data de 03.05.2018, ora 16:00);
  2. etapa de verificare a conformității administrative: 04 – 07.05.2018;
  3. afișarea rezultatelor preliminare ale etapei de verificare a conformității administrative: 07.05.2018;
  4. depunerea completărilor: 08 – 14.05.2018;
  5. verificarea completărilor depuse: 15 – 16.05.2018;
  6. afișarea rezultatelor finale ale etapei de verificare a conformității administrative: 16.05.2018;
  7. etapa de verificare a eligibilității: 17 – 18.05.2018;
  8. afișarea rezultatelor etapei de verificare a eligibilității: 18.05.2018;
  9. depunerea contestațiilor pentru etapele de verificare a conformității administrative și de verificare a eligibilității: 21 – 22.05.2018;
  10. analiza contestațiilor depuse pentru etapele de verificare a conformității administrative și de verificare a eligibilității: 23 – 25.05.2018;
  11. afișarea rezultatelor la contestațiile depuse pentru etapele de verificare a conformității administrative și de verificare a eligibilității: 29.05.2018;
  12. etapa de evaluare tehnică și financiară: 30.05 – 05.06.2018;
  13. afișarea rezultatelor etapei de evaluare tehnică și financiară: 05.06.2018;
  14. depunerea contestațiilor pentru etapa de evaluare tehnică și financiară: 06 – 07.06.2018;
  15. analiza contestațiilor pentru etapa de evaluare tehnică și financiară: 08 – 12.06.2018;
  16. afișarea rezultatelor la contestațiile etapei de evaluare tehnică și financiară și a rezultatelor finale: 13.06.2018.

 

Perioada de desfășurare a a proiectelor de tineret: 01.07- 05.11.2018.

 

Contestațiile la concursul local se depun pe adresa de mail concurs.proiecte@mts.ro
Pentru detalii suplimentare referitoare la concurs, inclusiv metodologia, se pot obţine de pe site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului (www.mts.ro) sau la adresa de e-mail dstmb@mts.ro .

CONCURS LOCAL DE PROIECTE 2018

$
0
0

Comisia de evaluare a proiectelor privind Concursul Local de Proiecte organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului la nivelul municipiului București prin DSTMB afișează rezultatele conform Metodologiei emise de către MTS.

Rezultatele le puteţi descărca aici

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la adresa de mail: dstmb@mts.ro, în atenția domnului Flaviu Dragoș Butnaru – președinte.

 

Comisia de evaluare CLP


În atenția ONGT!

$
0
0

Prin Bugetul de venituri și cheltuieli DSTMB  nr.4337/14.06.2018 asumat, decis și comunicat de ordonatorul principal de credite – MTS, astăzi 10.07.2018, vă anunțăm că suma alocată Concursului Local de Proiecte organizat de MTS la nivelul municipiului București a fost retrasă de MTS fără acordul sau fundamentarea conducerii DSTMB. Urmare acestei decizii exclusiv a MTS, Concursul local de proiecte nu mai poate fi dus la îndeplinire de către comisia stabilită la nivelul DSTMB.

Pentru orice alte detalii referitor la retragerea sumei alocate pentru CLP – București, vă rugăm să vă adresați Ministerului Tineretului și Sportului.

Buget de venituri și cheltuieli DSTMB nr. 4337/14.06.2018   Descarcă aici

Echipa DSTMB

ȘCOALA DE VARĂ 2018 – PROGRAM NAȚIONAL DE FORMARE

$
0
0

 

În perioada iulie –septembrie 2018 Ministerul Tineretului și Sportului organizează proiectul propriu de tineret Școala de vară 2018 – Program național de formare, astfel:

 

Modulul 1- Participarea la viața societății prin voluntariat

Locul de desfășurare: Centrul de agrement Poiana Pinului

Perioada de desfășurare: 10-16.08.2018

Nr. de participanți: 80, din care 75 tineri, 5 traineri și organizatori

Nr. locuri alocate municipiului București : 2 (+ 1 de rezervă)

 

Modulul 2 și 3 Accesare fonduri de tineret (Erasmus + și fonduri MTS)

Locul de desfășurare: Complex Sportiv Național Izvoru Mureșului

Perioada de desfășurare: 11-17.08.2018 și 18-24.08.2018

Nr. de participanți: 80, din care 72 tineri, 8 traineri și organizatori/modul

Nr. locuri alocate municipiului București : 2 la modulul din 11-17.08.2018 (+ 1 de rezervă) și 1 la modulul din 18-24.08.2018 (+ 1 de rezervă)

 

Modulul 4 Antreprenoriat și ocupare

Locul de desfășurare: Centrul de Agrement Sulina

Perioada de desfășurare: 03-09.09.2018

Nr. de participanți: 80, din care 75 tineri, 5 traineri și organizatori

Nr. locuri alocate municipiului București : 2 (+ 1 de rezervă)

 

Modulul 5 Dobândirea de competențe de lucrător de tineret – curs acreditat ANC

Locul de desfășurare: Centrul de Agrement 2 Mai

Perioada de desfășurare: 04-10.09.2018

Nr. de participanți: 80, din care 75 tineri, 5 traineri și organizatori

Nr. locuri alocate municipiului București : 1 (+ 1 de rezervă)

 

Selecția celor 8 participanți (+ 5 rezerve) din municipiul București se va realiza de către Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București, în baza următoarelor criterii:

  1. Adeverință de voluntar (în care să se menționeze perioada desfășurării activității de voluntariat și să fie enumerate cât mai detaliat posibil activitățile desfășurate);
  2. Gradul de implicare în activitățile de voluntariat (vor avea prioritate voluntarii care au activat în cadrul DSTMB și care și-au arătat intenția de a deveni lucrător de tineret);

 

Pentru a fi eligibili candidații trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18-35 ani .

 

Acte necesare în vederea depunerii aplicațiilor:

  1. Copie carte de identitate certificată conform cu originalul;
  2. Adeverință de voluntar certificată conform cu originalul;

 

Perioada de depunere a aplicațiilor: 18 iulie – 1 august la adresa de e-mail dstmb@mts.ro (documente semnate și scanate în format PDF) sau pe suport de hârtie, la sediul DSTMB din București, Bulevardul Magheru, nr. 28-30, et 6, sector 1.

 

Informații suplimentare la telefon: e-mail dstmb@mts.ro.

 

Echipa DSTMB

 

Lista participanților selectați la proiectul MTS –Școala de vară 2018 – Program Național de Formare:

$
0
0

Lista participanților selectați  la proiectul MTS Școala de vară 2018 – Program Național de Formare:

  • Pentru Modulul 4 Antreprenoriat și ocupare a fost selectată doamna Fulga Diana.
  • Pentru Modulul 5 Dobândirea de competențe de Lucrător de Tineret a fost selectată doamna Anca Pricop.

Pentru Modulul 5 Dobândirea de competențe de Lucrător de Tineret domnul Racu Florin este selectat persoană de rezervă.

GALA TINERETULUI DIN ROMÂNIA

$
0
0

Ministerul Tineretului și Sportului organizează în data de 10 noiembrie 2018, la Baia Mare, Gala Tineretului din România, eveniment aflat la a cincea ediție.

 

Inițiată și organizată de Ministerul Tineretului și Sportului, Gala Tineretului din România are drept scop recunoașterea contribuției tinerilor, prin proiecte și inițiative în perioada 2017-2018, la dezvoltarea comunităților din care fac parte.

 

Conceptul Galei 2018: Inspirăm o nouă generație!

 

Secțiunile în cadrul cărora vor fi premiate proiectele de tineret, sunt următoarele:

  1. Antreprenoriat, muncă și angajabilitate
  2. Cultură
  3. Implicare civică și voluntariat
  4. Incluziune socială
  5. Internațional
  6. Învățare non-formală
  7. Mediu
  8. Sănătate
  9. Sport

 

Se vor acorda și premii speciale, la următoarele categorii:

  1. Junior ONG – cel mai bun proiect derulat de o organizație neguvernamentală, înființată

recent (2 ani)

  1. Premiu de popularitate

Premiul de popularitate se va acorda proiectului care va obține cele mai multe voturi în

perioada 03 – 08 noiembrie 2018.

 

Totodată va fi recunoscută activitatea de tineret și studențească de la nivelul Direcțiilor Județene pentru Sport și Tineret – DJST /Direcției pentru Sport și Tineret a Municipiului București – DSTMB/ Caselor de Cultură ale Studenților – CCS/ Complexului Cultural Sportiv Studențesc Tei – CCSS Tei

  1. Cel mai activ Centru de tineret din cadrul DJST
  2. Cea mai activă Direcție Județeană pentru Sport și Tineret, respectiv Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București – privind activitatea de tineret
  3. Cea mai activă Casă de Cultură a Studenților, respectiv Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei  – privind activitatea studențească

 

Formularele de candidatură, depuse în perioada  28 septembrie – 22 octombrie 2018, vor fi evaluate și punctate de către un juriu specializat, pe baza criteriilor de jurizare prevăzute în Regulamentul Galei Tineretului.

Juriul va fi format din reprezentanți ai structurilor guvernamentale și neguvernamentale, cu expertiză în domeniile pentru care se acordă premiile.

Detaliile legate de înscrierea proiectelor în competiție pot fi consultate la secțiunea Regulament de pe site-ul www.galatineretului.ro

Regulament:  Descarcă aici

Viewing all 139 articles
Browse latest View live